Atunci când vine vorba despre natură şi peisaje ireale, care dau impresia unui spaţiu de poveste spectaculos, Insulele Lofoten din Norvegia nu fac excepţie. Turiştii care aleg să viziteze această regiune au nenumărate motive să se îndrăgostească de aceasta şi să îşi dorească să se reîntoarcă aici ori de câte ori au ocazia, pentru experienţe de neuitat care nu îi vor dezamăgi niciodată.
De ce să vizitezi Insulele Lofoten
Insulele Lofoten sunt un arhipelag de 5 insule mari şi 5 insule mici situate în nordul Norvegiei, la vest de Narvik şi la 200 de kilometri deasupra Cercului Polar. Datorită munţilor măiestuoşi, fiordurilor adânci şi plajelor întinse care le înconjoară, se spune că Insulele Lofoten sunt o adevărată perlă a nordului Norvegiei şi un must see cel puţin o dată în viaţă.
Explorează cele mai emblematice atracţii turistice
Oraşul port Svolvaer. Oraş principal al grupului insular Lofoten şi un important port de pescuit, Svolvaer este un loc turistic vibrant, de unde poţi admira feriboturile şi navele de croaziere impetuoase care sosesc de pe continet şi de unde poţi începe aventura propriu- zisă în insulele Lofoten, în special prin excursiile de observare a delfinilor, focilor sau chiar a balenelor, pentru câteva momente de adrenalină la cote maxime. Mai mult, orăşelul Svolvaer oferă şi câteva facilităţi urbane necesare în cazul unui sejur prelungit în Insulele Lofoten, precum centre comerciale, bănci, muzee sau galerii de artă.
Henningsvaer. Această insulă mică de doar 8 kilometri lungime cu o arhitectură splendidă este considerată una dintre cele mai elegante staţiuni turistice din Norvegia, motiv pentru care este denumită adeseori şi ,,Veneţia din Lofoten”. Aici, vei avea ocazia unică de a descoperi şi cel mai faimos teren de fotbal din lume,Henningsvaer, construit prin nivelarea pietrei solide din partea cea mai sudică a insulei Hellandsoya.
Deşi nu are tribune şi poate găzdui doar echipe de fotbalişti amatori, acesta rămâne fără doar şi poate unul dintre cele mai inedite stadioane de fotbal din lume construite până acum, în special datorită priveliştilor uimitoare care-l înconjoară.
Leknes. Pentru câteva momente de relaxare pe deplin, profită de o oază de linişte pe plaja splendidă
Haukland, un real paradis arctic, care te va cuceri cu nisipul său alb, extrem de fin, şi cu nuanţele turcoaz ale mării limpezi, pe care cu siguranţă vei vrea să le imortalizezi în câteva fotografii.
Călătoria ta poate continua cu Sakrisoy, una dintre aşezările mai mici de pe Insulele Lofoten, situată la poalele munţilor Olstind, care îţi va oferi tot ceea ce este caracteristic unui sat de pescari autentic din nord. De asemenea, merită să experimentezi ceva nou şi să îţi pescuieşti singur cina în Reinefjord.
Mai departe, merită să cutreieri satele pescăreşti fermecătoare Reine şi A (care se pronunţă ,,O” în Norvegia), care mustesc în case tradiţionale preţioase din lemn, construite pe piloni, multe dintre ele destinate turismului. Aici vei putea scăpa de zgomot şi de agitaţia urbană şi te vei putea destinde complet, având posibilitatea de a face şi o oprire la Muzeul Satului Pescăresc A, dedicat pescuitului, care funcţionează într-o clădire centenară.
Pentru ca vacanţa ta în Insulele Lofoten să fie completă, cazează- te în căsuţele pescăreşti private rorbuer, un soi de cabane de pescuit lacustre cu vedere spre mare, foarte confortabile, unde vei putea trăi o experienţă de-a dreptul autentică.
Nu în ultimul rând, admiră Aurora Boreală. Datorită poziţionării deasupra Cercului Polar, Insulele Lofoten reprezintă destinaţia unde cel mai fascinant fenomen optic de pe planetă, şi anume Aurora Boreală, se poate vedea în toată frumuseţea sa. Fiecare apariţie a Aurorei este unică, asemenea unei explozii de culoare în tonalităţi de un verde luminos, roşu aprins şi galben sau de un violet puternic înconjurat de nuanţe de roz. Sezonul ideal pentru a putea admira aceste Lumini ale Nordului este de la jumătatea lunii septembrie şi până la sfârşitul lunii martie.
Află mai multe despre Insulele Lofoten şi despre atracţiile pe care le găzduiesc alături de Trip- checker, ghidul turistic pe care te poţi baza întotdeauna pentru călătoriile tale!
Comments