Datele istorice despre Cetatea Petrovaradin ne duc departe in secolul al IV- lea î.Hr. când pe malul Dunării a fost ridicată prima cetate din pământ de către celți. Mai târziu, în secolul I î.Hr. romanii au apărut în zona Bacska, construind o cetate mai mare - Cusum, ulterior a fost devastată de huni. Primul document istoric oficial al existenței unei așezări pe teritoriul actual al Petrovaradin datează din anul 1237, atunci când domnitorul maghiar Bela al IV-lea a dăruit proprietățile sale unei noi abații cisterciene din Belakut, situat pe locul unui fort medieval. La acea vreme, cea mai mare amenințare pentru cei care trăiau în Petrovaradin era Imperiul Otoman, care a cucerit zona în 1526, începând o dominație care a durat 161 de ani. În timpul domniei turcești, Petrovaradinul a avut statut de scaun nahiya și era un punct strategic important la acea vreme, cu rute de transport pe Dunăre și spre Constantinopol. În cetate erau 200 de case, dintre care 35 de case se aflau în cartierul creștin locuit exclusiv de sârbi, precum și depozite de muniție, hambare de cereale, ateliere de meșteșuguri, hammam-uri, școli, biserici și moschei. Data de 5 August 1716 rămâne în istoria Petrovaradinului ca ziua în care a avut loc cea mai mare bătalie între armatele Imperiului Otoman și Monarhia Habsburgică, când legendarul Eugeniu de Savoya, aplicând tactici ofensive speciale reușește să depășească o armată mult mai numeroasă și să elibereze fortăreața. Au loc demolări ale vechilor clădiri turcești și începe construirea unei fortificații mai puternice, in sistemul "Vauban", elaborate de ilustrul Sebastien Le Preste de Vauban. Fundația noii cetăți de piatră este pusă în numele împăratului Leopold I, având trei altitudini interconectate și anume Cetatea Superioară ( pe locul vechii cetăți medievale), Cetatea Inferioară( sau Orașul de Jos la poalele dealului) și
Datele istorice despre Cetatea Petrovaradin ne duc departe in secolul al IV- lea î.Hr. când pe malul Dunării a fost ridicată prima cetate din pământ de către celți. Mai târziu, în secolul I î.Hr. romanii au apărut în zona Bacska, construind o cetate mai mare – Cusum, ulterior a fost devastată de huni. Primul document